Pentru ca o mamă să alăpteze este necesară DORINȚA. Multe dintre cele care nu doresc să alăpteze, nu doresc din cauza fricii sau dezinformării, deci SUPORTUL este, de asemenea, esențial. Întotdeauna am simțit că tatăl este cel care poate fi cel mai eficient suport. Până la urmă, și tații sunt părinți, nu?
Tatăl care se ocupă de plânsul bebelușului, care îl leagănă, care îi schimbă scutecele și îl învață primele cuvinte, nu o „ajută” pe mama, nu își „ajută” soția, ci el exercită cel mai minunat și responsabil rol din viața sa: cel de tată.
În ziua de azi și spre surprinderea noastră, continuăm să auzim mulți oameni SPUNÂND cu voce tare clasica expresie: „partenerul meu mă ajută cu treburile casnice” sau „Îmi ajut soția cu îngrijirea copiilor”. Este ca și cum sarcinile și responsabilitățile unei case și ale unei familii ar fi avut moștenire un sigiliu distinct asociat cu femeia și de care nu ne-am detașat complet.
Tatăl are un piept care știe să adăpostească bebelușul atunci când este necesar și pe iubita lui atunci când are nevoie de sprijin.
Știți ce se spune despre bărbați, că ei sunt cei mai buni bucătari și, chiar dacă nu toți subscriu acestei afirmații, un sandviș poate face până și cel mai nepriceput în ale bucătăriei.
Sunt familii în care gătește soțul, sunt familii în care soțul nu știe să toace o ceapă, dar face alte lucruri pentru că își ÎMPART RESPONSABILITĂȚILE. Conviețuirea cu un alt om, căsnicia, este despre responsabilități comune, împărțite. Creșterea copiilor este responsabilitatea părinților. Figura tatălui este la fel de relevantă ca și cea a unei mame. Este cert, însă, că prima legătură de atașament a nou-născutului în primele luni se concentrează pe figura mamei.
Un lucru este clar, tatăl trebuie să privească profund pentru a nu pierde detaliile a ceea ce va fi, fără îndoială, una dintre cele mai pline de necunoscut dar frumoase experiențe din întreaga sa viață.
Tatăl „nu ajută”, nu este cineva care se oprește și ușurează din când în când munca partenerei sale, tatal este cineva care știe să fie prezent, care iubește, îngrijește și își asumă responsabilitatea pentru ceea ce dă sens vieții sale: familia sa.
Un lucru pe care îl știm cu toții este că orice creier de mamă suferă schimbări uimitoare încă din timpul nașterii iar acestea continuă si după naștere. Sarcina în sine, alăptarea, precum și îngrijirea zilnică a copilului favorizează restructurarea creierului în scopuri adaptative. Este un lucru uimitor! Nu numai că oxitocina crește, dar și sinapsele neuronale se modifică pentru a crește sensibilitatea și percepția, astfel încât mama să poată recunoaște starea emoțională a bebelușului ei.
Dar…. tatăl? Este poate un simplu spectator imun la un astfel de eveniment? Deloc! Și creierul bărbaților se schimbă și o face într-un mod pur și simplu spectaculos! De fapt, hormonii masculini se modifică chiar din timpul sarcinii partenerei lui: scade testosteronul în timp ce prolactina crește, afectând sensibilitatea emoțională. În plus, potrivit unui studiu realizat la „Gonda Brain Science Center din Bar-Ilan University”, dacă tatăl joacă un rol primordial în îngrijirea bebelușului său, el experimentează aceeași schimbare neuronală ca si mama.
Aceste date pot surprinde, dar nivelul de oxitocină secretat de un tată implicat este egal cu cel al unei mame. Toate acestea dezvăluie ceva ce știam deja: un tată poate relaționa cu copiii săi la același nivel emoțional ca și mama. Aceeași abilitate, dar abordări diferite sau cu origini diferite. De aceea se completează reciproc: tații și mamele joacă roluri unice.*
Bebelușii se nasc având creierul un sfert din dimensiunea creierului adultului, iar creierul copilului tău se va schimba, va crește și se va dezvolta cu atât mai bine cu cât petreci mai mult timp cu el. Veți învăța să vă conectați. Vei învăța să-i înțelegi limbajul corpului.
În 1998, John Bowlby a dezvoltat „Teoria atașamentului”, stabilind că toți oamenii, fiind ființe sociale, dezvoltă relații de atașament. Acest atașament nu are întotdeauna aceleași implicații, ci este mai evident în situațiile în care individul (copilul) este vulnerabil – atunci va căuta confort și îngrijire, iar în funcție de modul în care reacționăm la aceste situații, la nevoile copiilor, de legătura creată între cele două persoane, se dezvoltă un prototip pentru relațiile viitoare și influențează major dezvoltarea copilului.*
Astfel, un atașament sigur s-ar traduce în: „Știu că nu sunt singur, stiu că sunt iubit și apreciat, nevoile mele vitale sunt atinse (amintiți-vă că afecțiunea este o nevoie vitală), mediul este prietenos, nu trebuie să mă tem și voi fi pregătit să relaționez într-un mod echilibrat, empatic și autonom”.
Copilul, pentru a se simți protejat și îngrijit, are nevoie de contact senzorial.
Spre exemplu, chiar dacă tatăl nu are sâni să-l hrănească, există multe momente pentru contactul afectiv cu nou-născutul: acesta îi poate face baie micuțului, îi poate schimba scutecele și hainele, îl poate plimba sau legăna ușor dacă este necesar și astfel copilul învață să-l perceapă ca pe tată…. și, astfel, aceste momente tată-bebeluș vor crește, încetul cu încetul.
Mama, la rândul ei, trebuie să știe să delege și să aibă încredere în partenerului ei, chiar dacă acesta nu va face totul exact în același mod în care ar face-o ea.
Aș vrea să clarific un aspect: paternitatea și maternitatea au legătura cu modul de a fi al oamenilor. Fiecare cuplu este foarte conștient de propriile nevoi și va îndeplini sarcini parentale și de îngrijire pe baza caracteristicilor lor. Adică membrii săi stabilesc distribuția și responsabilitățile casei în funcție de disponibilitate. Și dincolo de marile eforturi pe care fiecare familie le desfășoară în propria casă este necesar, de asemenea, ca societatea să renunțe la stereotipurile sexiste!
Sunt părinți care nu știu să fie prezenți. Există mame toxice, tați minunați care își cresc copiii singuri și mame extraordinare care lasă urme de neșters în inimile copiilor lor.
Creșterea unui copil este o provocare pentru care unii nu sunt pregătiți sau pe care mulți alții o simt ca fiind cea mai bogată și provocatoare etapă din viața lor.
Mamele au nevoie de oameni, medici, familie, care să le încurajeze, să le asculte, au nevoie de mai mult SUPORT, mai puține judecăți și suficient RESPECT pentru a FACE ceea ce POT FACE: naște, alăpta, crește, iubi.
În încheiere vă las un scurt video cu niște încurajări minunate, venite din partea unor tați emoționați, implicați și extraordinari, cărora le mulțumesc din inimă!
