Nutriție mami și bebe

Scopul diversificării nu este o farfurie goală

Mulți adulți au dificultăți în reglarea poftei de mâncare. Pur și simplu nu își dau seama când le este foame cu adevărat și când sunt cu adevărat sătui, la fel mulți adulți mănâncă atunci când, de fapt, le este sete. Diferența dintre copii și adulți este că micuții au aceste instincte și simțuri intacte.

Este adevărat că părinții simt o satisfacție enormă atunci când micuții mănâncă totul din farfurie, este momentul în care ei cred că își fac datoria de părinte bine, dar este o obligație pentru copilul tău să lase farfuria goală?

Nu este obligația copilului să mănânce tot din farfurie, și nici nu este ceva fiziologic, pot exista momente când va ciuguli ca păsărelele și altele în care va mânca precum leii și tot normal este (dacă nu există semne de alarmă).

Din câte tot văd eu, mesele sunt frecvent asociate cu așteptări din partea părinților, așteptări în ceea ce privește cantitatea de mâncare consumată, ba chiar și de apă băută. Mulți copii ajung să fie în gardă, se sperie și ajung să încerce să se protejeze de noile experiențe senzoriale,

depositorio.com

De-a lungul vieții, pierdem capacitatea de a ne conecta la corpul nostru și de a ști cât de mult să mâncăm, deoarece am crescut cu premisa de a termina toate alimentele care ne-au fost servite. „Nu te ridici de la masă până nu ai terminat totul!, Dacă mănânci tot, primești desert!  Haide, mai ia o linguriță pentru mama.”

De parcă mâncatul ar fi fost o cursă și cel care a lins farfuria făcea o mare ispravă.

In cadrul comunitatii științifice, în special in domeniul nutriției, este bine cunoscut faptul că nu ar trebui să forțăm copiii să mănânce mult, să termine tot din farfurie și, cu toate acestea, sunt părinți care o fac. Știm din cercetările lui Ellen Satter că această tehnică, de a pune presiune, nu numai că îi poate face pe copii mai defensivi și mai temători de mâncare, ci, pe termen lung, îi învață pe copiii noștri să considere subconștient că unele alimente sunt mai bune decât altele.

Forțarea copiilor pentru a mânca este ceva ce trebuie neapărat evitat deoarece această practică a fost asociată cu o serie de consecințe negative.

În schimb, studiile au arătat că alimentația perceptivă este fundamentul dezvoltării unui comportament alimentar sănătos și al abilității optime pentru autoreglare și autocontrol al aportului alimentar.

Practica alimentației perceptive este asociată cu standarde de creștere ideale, aport optim de nutrienți și reglarea greutății pe termen lung.

 În casa mea, atunci când eu eram mică, acest lucru CHIAR se întâmpla, mama a fost încă din vremurile acelea o adeptă a autodiversificării și a autoreglării. Din păcate, acest lucru nu se întâmplă în toate casele și momentul mesei este o luptă: „Dacă termini castronul de ciorbă, primești X!” Mereu ceva dulce care oricum anulează cam tot ce a mâncat înainte.

            „ Dacă nu mănânci chem vecina, poliția, asistenta” și orice om de care nici nu ar trebui să se teamă copilul vreodată căci apoi tot noi, părinții, va trebui să ne confruntăm cu efectele lăsate de amenințările noastre, pe care chiar dacă noi nu le spunem la modul serios, trebuie să reținem că un copil întotdeauna le consideră reale și înfricoșătoare.

A mânca mai mult decât își dorește (are nevoie) corpul nostru nu este benefic. Nu este sinonim cu „a mânca bine”.  Dimpotrivă, acest lucru duce in general la o relație complicată cu mâncarea.

În majoritatea familiilor, cel mai sensibil lucru este acela de a își lăsa copiii să-și regleze singuri pofta de mâncare. Dacă părinții ar putea evita să ii forțeze pe cei mici, dacă le-ar oferi de la început opțiuni mai bune, prin care le-ar facilita reglarea apetitului această luptă nici nu ar mai avea loc.

Pentru a îți ajuta copilul să mănance este important să NU oferi alte alimente calorice, cum ar fi fursecurile, pâinea, dulciurile, pufuleții, produsele de patiserie care să le satisfacă pofta de mâncare, oferite de multe ori fără a fi încercat o gustare hrănitoare, sau ca alternativă oferită atunci când micuțul refuză ce i s-a pregătit. Aceste alimente calorice nu lipsesc din casele noastre, sunt deseori utilizat greșit și oferite drept recompensă, mită,etc.

Trăim în țara în care oferim pufuleți la 8 luni dar ne speriem de carnea de porc, întrucât e prea grasă, roșie si crește colesterolul. În schimb, oferim pufuleți care par pufoși și gustoși, uitând că aceștia conțin tartazină, o substanță care poate provoca tulburări de vedere, dificultăţi de respiraţie şi eczeme.

De retinut: scopul diversificării cu succes a copilului tău nu îl reprezintă farfuria goală! Să nu facem din masă un câmp de luptă.

Dragă mama, tată, bunic sau bunică, amintește-ți că sarcina ta este de a oferi mâncare sănătoasă și hrănitoare și de a crea un mediu pozitiv la ora mesei, NU de a-l face pe copil să mănânce TOT (acea sarcină de a mânca, ce, cât, când, aparține lui, copilului).

„Resturile” sunt de multe ori prietenii noștri, ai mei cel puțin. Da, poți mânca ceea ce a rămas în oală mai târziu sau chiar în altă zi (urmând instrucțiunile adecvate de conservare a alimentelor) și chiar poate deveni baza pentru o nouă creație culinara. De exemplu: rămâne friptură, o transformăm în tocană, rămâne năut sau humus, îl facem falafel, de ce nu?

Bazează-te pe capacitatea copilului de autoreglare, ascultă-i semnalele de foame și de sațietate, lasă-l să dea tonul. Hrănirea perceptivă este o relație reciprocă între bebeluș sau copil și mama sau îngrijitorul acestuia.

TU ȘTII cum să identifici semnalele de foame și de sațietate ale bebelușului tău?

Referințe:

  • 1. Feeding dynamics: helping children to eat well. E Satter – Journal of pediatric health care, 1995 – Elsevier
  • 2. Reconceptualizing feeding and feeding disorders in interpersonal context: The case for a relational disorder. Davies, W. H., Satter, E., Berlin, K. S., Sato, A. F., Silverman, A. H., Fischer, E. A., Arvedson, J. C. Journal of Family Psychology, 20(3), 409–417.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *