Alaptarea A - Z Nutriție mami și bebe Probleme frecvente Resurse

Povești despre alăptare – Ioana Mihalache

Când am pornit pe drumul acesta al alăptării, mai bine spus al specializării în lactație umană, motivația mea principală a fost să ajut la crearea a astfel de povești. Să dezvolt aici, în Pitești o comunitate de părinți informați care să își crească micuții cu dragoste și lapte matern. Poveștile au venit, fiecare cu magia aferentă, cu greutăți dar cu suport și, mai toate cu succes. Cu îndeplinirea propriilor scopuri căci acesta trebuie să fie succesul în alăptare. Mai jos aveți povestea unei minunate familii, unui copil căruia îi puteți spune minune, a minunatei Ioana, Ioana Mihalache. Iar ea, Ioana a scris cu inima așa cum simt eu că face tot, cu inimă și din inimă.

„A fost o dată…. și acum e mereu în viața noastră o Loredana care salvează toate mămicile care îi ies în cale și le luminează viața. Nu sunt cuvinte mari, Loredana, nu mai protesta. Cu noi asta exact ai făcut! Și câte suntem cele care putem spune asta.. !!

Ne-am cunoscut când epuizaserăm toate modalitățile de a face băietul de 2 luni să nu mai tragă kilogram de aer per înghițitură de lapte, căci credeam că asta e pricina durerilor tot mai mari de burtică pe care le avea.

Să vă spun în termeni tehnici cum a decurs întâlnirea noastră: evaluarea atașării la sân, a eficienței suptului, evaluarea completă cu scorurile pentru fren (care era restrictiv în cazul nostru și la pachet cu un palat extrem de înalt, ambele moștenite de la mine – ura! -, urmate acum și de dințisori strâmbi sus).

Apropo de asta, mămici, imediat după ce nașteți și întâmpinați ceva probleme în alăptare, înainte de a vă uita în gura soacrei care vă spune că nu aveți lapte, mai bine uitați-vă în gura voastră că sigur o să găsiți lucruri mai interesante. Eu m-am uitat, după ce mi-a spus Loredana că unele dintre aceste condiții pot fi influențate de factori genetici, și am găsit…. tobele…. Un diamant sub limbă. Glumesc. Adică deloc: cicatricea care rămâne în urma unei frenectomii corecte are formă de diamant sau de romb. Frenul meu a fost chiar mult mai restrictiv decât al copilului. Palatul e la fel de înalt și contorsionat, iar dinții încă îi mai am strâmbi pe alocuri, prin părțile esențiale, după câțiva ani de aparat dentar în copilărie. Interesant și că frenul meu, deși tăiat acum 25 de ani când nu existau recomandările de exerciții pentru cicatrizarea corectă, totuși nu s-a reatașat. Probabil pentru că a fost tăiat clasic, deși uneori se reatașează și așa.

Dar să continui povestirea întâlnirii cu Loredana. Pentru că și-a dat seama de problema noastră și pentru că este specialist nu doar în alăptare, ci și în nutriție, ne-a făcut o listă cu mai mulți potențiali alergeni pe care să încerc să îi exclud pe rând din alimentație, alții decât cei principali (lactate, ou), care fuseseră deja excluși, cu îmbunătățiri parțiale. Tot cu ajutorul ei am ajuns și la osteopat la București și am învățat să facem corect exercițiile primite. Tot ce a făcut pentru noi a însemnat atât de mult, dar cele mai neprețuite daruri primite de la ea sunt prietenia ei și a celorlalte mămici din comunitatea minunată pe care a creat-o. Care mămici au făcut pentru mine mai mult decât își pot imagina.

După cum bine știe Loredana, mândră și ea de bebelușia plină de alergii a fetiței ei, copiii cu alergii au un dram (doar unul?) în plus de mâncărici, mai ales când vine vorba de pus la somn și reușit să doarmă câteva ore legat, din cauza disconfortului continuu pe care îl au la burtică. Iar pentru mine, care încă nu sunt în cea mai bună formă, căci îmi mai dau bătăi de cap alte câteva probleme de sănătate, au fost epuizante multe luni din cele 10 minunate de până acum, care însumează multe, multe nopți de ațipit câte un sfert de oră și trezit ca la bombardament. Pentru toate astea, întâlnirile cu Loredana și mămicile ei au fost mângâiere curată. Am primit atâta sprijin și putere din dragostea cu care m-au înconjurat!

 Acum, două vorbe pentru mămicile care cumpănesc ideea de a apela sau nu la un consultant în alăptare. Din diverse motive: timp, oboseală, bani, dispoziție, teamă de necunoscut etc. Într-o lume în care încă mai avem medici care recomandă diversificare cu sucuri la 4 luni și rude care la orice scâncet al copilului se oferă să îți aducă duzina de cutii cu lapte praf la ușă, informația e crucială pentru o mamă. Organismul unui copil se poate nenoroci cu cele mai bune intenții. Pe viață. Ba chiar până la copiii lui se poate prelungi tsunami-ul.

Hai să revin puțin la ce m-a întrebat Loredana la prima consiliere, anume dacă eu am fost alăptată, dacă am avut ceva probleme.. I-am răspuns că nu știu. Pe mama am pierdut-o la 6 ani, însă nici până atunci nu fusese prea mult cu mine. M-au avut în grijă bunicii. Când am mers prima oară cu odrăslașul la ei, pe la 4 luni, bunica (82 de ani) a început să întrebe clasic: „păi cum, în afară de lapte nu îi dai nimic între mese? Nu îi dai biberon cu ceai nici noaptea măcar? De unde ai tu atâta lapte să îl saturi, că nu vezi ce slabă ești?”… La 8 luni au apărut alte întrebări: „dar el numai lapte de la tine suge, de vacă nu îi dai? Uite, am un pic de brânză proaspătă, nu îi dai și lui să guste? Un corn, uite, eugenie, că e și el copil, poftește..?”. Acum sar de la una la alta. Ce știu eu despre mine însămi de la cea mai fragedă vârstă: până la 6-7 ani am vomitat aproape zilnic; până la 4-5 ani, chiar și după fiecare masă în zilele rele. În fiecare zi consumam cantități industriale de lactate. Deși mă vedea soarele din zori până-n noapte toată vara, am fost extrem de slabă și am avut dinții foarte bolnavi. De la 10 ani s-au tot înmulțit problemele de oase, culminând cu câteva luni de zăcut în dureri mari, acum 2 ani.

Plus multe, multe alte probleme. Pietre la fiere, dezechilibru major de floră, sindrom de malabsorbtie, colon iritabil.. Care toate, dar toate, au avut ca punct de plecare intestinul.

 Un intestin de bebeluș care avea nevoie de lapte de mămica lui, nu de biberon cu ceai.

Vă dați seama cât de crucială este o informație corectă în legătură cu alăptarea și diversificarea? Până acum, am reușit să transmit o bună parte din problemele sistemului meu digestiv și copilașului. Lucrăm intensiv la ele, dar ele sunt acolo. Și ne-au adus multe dureri și nopți plânse de oboseală și de neputință, însă consolarea cea mai mare e încredințarea că, pe cât îmi stă în putere, încerc să îi ofer tot ce e mai bun pentru el. Și pentru asta nu se putea sa am un sprijin mai bun decât pe Loredana și mămicile „pe care le ajută ea”, ca să citez din clasici (Sara) și cărora le face cozonaci.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *