Alaptarea A - Z Evenimente

Persoane publice care nu ezită să se arate alăptând

Se pare că alăptarea este un fel de Cenuşareasă, un gest nepopular printre femeile moderne, lucru demonstrat şi de un studiu din 2016, care arată că numai aproximativ 30 % dintre românce îşi alăptează pruncii până la vârsta de 6 luni. Cauzele care au condus către această situaţie sunt mai multe : dificultăţile reale cu care se confruntă multe mămici la început de alăptare, o insuficientă documentare şi lipsa încurajărilor din partea personalului medical din unele maternităţi sau chiar presiunile din partea familiei. Si atitudinea pasivă sau chiar ostilă a societăţii vizavi de acest subiect ; reclame cu bebeluşi care adorm liniştiţi cu un biberon în mână, mame admonestate pentru că alăptează in public sau pentru că alăptează un copil de 2 ani, interes aproape zero din partea mass-media pentru acest subiect, ca şi cum ar fi tabu.

In acest context ni se pare lăudabil şi un gest de curaj (care, poate, la un moment dat va deveni un semn de normalitate) atunci când persoane publice susţin alăptarea, acceptând să publice fotografii cu ele într-una din cele mai frumoase şi naturale ipostaze din viaţa unei femei : hrănindu-şi copiii la sân.

Iată câteva dintre persoanele publice, din ţară dar şi din afară, care contribuie la aducerea alăptării la statutul de gest normal.

1.Pink

Celebra cântăreaţă este cu siguranţă o vedetă ocupată şi cu toate acestea, a reuşit să-şi facă timp să-şi alăpteze fiul, pe Jameson, după cum arată mai multe fotografii postate pe Instagram. Intr-una din ele, Pink îl ţine pe micuţ la sân, în timp ce acesta se joacă cu o perie de make-up. „ Multitasker”, ca şi mama lui.

sursa foto: Instagram

2.Gisele Bündchen

Una dintre cele mai sexy femei din lume, care, printre aletele, a defilat pentru marca de lenjerie Victoria’s Secret nu se teme că alăptarea i-ar face sânii să fie lăsaţi, ba dimpotrivă, este o susţinătoare consecventă a alăptării. Gisele, mamă a doi copii, a vorbit de nenumărate ori în public despre beneficiile alăptarii, dezvăluind că datorită laptelui matern copiii ei nu s-au îmbolnăvit niciodată cât timp au fost alăptaţi.

Una din fotografiile publicate de aceasta pe Instagram o înfăţişează în timp ce-şi alăptează fetiţa. Sub fotografie, o descriere care începe aşa : „Unul dintre momentele cele mai speciale pe care le-am petrecut alături de copiii mei a fost pe când alăptam.”

sursa foto: Instagram

3. Tilly Niculae

Actriţa din La Bloc a născut anul acesta al doilea copil, un băieţel pe nume Radu-Teodor. Pe contul de Facebook , Tilly a postat fotografii cu cei doi copii ai ei în mai multe ipostaze şi nu a ezitat să se arate în timp ce-l hrăneşte pe micuţ la sân. Un gest de normalitate.

sursa foto: Facebook

4. Ruxandra Luca

Ruxandra Luca este bloggeriţă, om de televiziune şi mamă a trei copii. Ava, mezina familiei s-a născut in urmă cu două luni şi este alăptată, după cum menţionează mama ei pe contul de Facebook. Recent, Ruxandra a postat chiar şi o fotografie în care îşi alăptează fetiţa, amândouă fiind în braţe la tatăl Avei, care le priveşte duios. In postarea respectivă , Ruxandra face o afirmaţie care ar trebui să ajungă la urechile tuturor mămicilor şi tăticilor : „In teorie, alăptarea îi este rezervată doar mamei. In practică, însă, poate fi o muncă de echipă atât de frumoasă şi plină de satisfacţii, cum este şi părinţeala toată.”

sursa foto: Facebook

5.Laura Clery este o actriţă de comedie, însă celebritatea şi-a găsit-o acum vreo 2 ani pe Facebook, unde postează clipuri savuroase pe care le urmăresc peste 5.000.000 de oameni. Din 2019, de când a devenit mamă, cea mai mare parte a conţinutului pe care îl crează este despre viaţa de părinte. Laura duce o adevărată campanie pro-alăptare, şi nu ezită nicio clipă să apară alăptând în clipurile sau fotografiile de pe platformele de socializare. Intr-unul din materiale,  ea parodiază comentariile răutăcioase pe care le-a primit pentru că alăptează, răspunzând fiecăruia cu un umor dezarmant şi usturător, dincolo de care se află nişte adevăruri de bun simţ.

Clipul îl puteţi vedea aici.

sursa foto: Facebook

6. Alanis Morisette

Cântăreaţa canadiană deţinătoare a 7 premii Grammy, cu peste 60 de milioane de albume vândute în toată lumea este şi mamă a trei copii : doi baieţi (10 ani şi un an) şi o fată (4 ani). Artista nu numai că a postat pe contul de Instagram mai multe fotografii în care alăptează, ci a şi acceptat să pozeze în această minunată ipostază pentru revista Health, în luna mai a anului trecut. In interviul acordat revistei, ea a declarat că a făcut acest lucru ca un fel de omagiu adus mamelor, despre care spune că le iubeşte pentru altruismul lor şi pentru forţa de a merge mai departe chiar şi atunci când suferă. In acelaşi interviu, artista a mai povestit despre lupta ei cu depresia şi despre cum abordează acest subiect împreună cu copiii mai mari. Cu toate acestea, în fotografia de pe coperta revistei Health, radiază de fericire.

sursa foto: www.health.com

7.Candice Swanepoel

Incă unul din „îngerii” celor de la Victoria’s Secret care nu s-a temut că maternitatea ori alăptarea îi vor strica silueta impecabilă este Candice Swanepoel, mamă a doi copii. Criticată pentru că a alăptat în public, modelul de origine sud-africană a reacţionat afirmând că atunci când a pozat topless în numele artei, lumea a a avut nimic de spus, însă atunci când a fost văzută hrănindu-şi copilul la sân, a fost nevoită să se acopere. „Alăptarea nu este ceva sexual, este ceva natural”, a mai adăugat Candice pentru site-ul www.self.com.

sursa foto: Instagram

8. Caterina Scorsone

Actriţa care a jucat în seriale precum Anatomia lui Grey sau Missing este mamă a trei fetiţe, cea mai mică fiind născută în 2019. Intr-o fotografie postată pe Instagram, vedeta apare la filmările pentru Anatomia lui Grey, alăptându-şi mezina. In descrierea fotografiei, ea spune : „ Aşa funcţionează infrastructura feministă ; locuri de muncă ce sprijină femeile care lucrează, familiile , copiii şi dezvoltarea lor.”

sursa foto: Instagram

 9.Zina Ghiţulescu

Piteşteanca noastră de 29 de ani, membră în ansamblul Doina Argeşului, cântă şi alături de Formula 9, iar în timpul liber se ocupă de cei 3 copii, dintre care o pereche de gemeni. Cântăreaţa nu numai că este o susţinătoare a alăptării, ci a şi binevoit să-şi rupă din timpul său pentru a lăsa un mesaj video pentru a încuraja viitoarele mămici să alăpteze, povestind din experienţa proprie, cum a reuşit să alăpteze, în ciuda dificultăţilor legate de îmbinarea profesiei cu statutul de mamă care alăptează şi împotriva tuturor comentariilor răutăcioase ale celor din jur. Priviţi şi ascultaţi cât de sincer şi emoţionant vorbeşte despre acest lucru. Mulţumim, Zina!

10.Alyssa Milano

Actriţa americană cunoscută în special pentru interpretarea personajului Samantha din sitcomul Who’s the Boss, a devenit mamă pentru a doua oară la vârsta de 41 de ani. Intr-un interviu pentru site-ul www.mom.com, aceasta declara că, în ciuda comentariilor răutăcioase pe care la primeşte pentru că îşi alăptează fetiţa de 1 an, nu are de gând să se oprească prea curând şi se arăta indignată de ipocrizia oamenilor, care se pare că „se simt mai comod să vadă sânii într-o notă sexuală decât să-i asocieze cu scopul pentru care au fost creaţi, şi anume să hrănească o fiinţă umană.”

sursa foto: Instagram

Vedetele de mai sus ne dau un exemplu de voinţă, demonstrându-ne că viaţa de mamă care alăptează şi cea profesională pot fi îmbinate cu succes, deşi uneori este mai greu. Sunt admirabile toate aceste femei care, făcând publică alăptarea, ne dau speranţa că într-o zi aceasta va fi norma, ci nu excepţia şi că, poate, în curând, rata mamelor care aleg să alăpteze va fi semnificativ mai mare decât cea care apare în studiul menţionat la începutul articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *