Parenting Resurse

Importanța de îți lua ” La revedere” de la copil

La scurt timp după ce am născut am văzut o scena care mi-a dat de gândit, o mamă se ascundea în scară pentru ca al ei copil să nu vadă că pleacă, era tensionată și supărată doar la gândul că o va vedea copilul și nu va mai reuși să plece. Niciodată nu am înțeles de ce părinții își tratează copiii de parcă nu ar fi oameni, de ce se ascund de ei și îi etichetează „copilul meu e plângăcios”, „supărăcios”. Nu am înțeles nimic atunci dar mi-am lămurit mie multe lucruri, și ca să vă ajut și pe voi să înțelegeți de ce nu e ok să procedați ca mămica aceea, de ce nu e ok să vă mințiți copiii, am invitat-o pe Delia Răduca, psiholog, să răspundă la câteva întrebări.

Delia: Eu sunt Delia, un om la fel ca tine, care își dorește ca toți copiii să aibă o viață frumoasă, să sufere mai puțin și să beneficieze de cele mai frumoase  experiențe alături de părinții lor.

        Pentru a se întampla toate acestea este important ca noi, părinții să avem o atitudine cât mai iubitoare, blândă, fermă, dar și sinceră față de ei.

        De profesie sunt psiholog, cu mulți ani de studiu și preocupări de a găsi cât mai multe informații și noutăți despre conectarea emoțională, comunicarea intima și relații sănătoase cu copiii noștri.

        Un alt om frumos, implicata în comunitate și dornică de a face schimbari mărețe, Loredana, m-a invitat să vorbesc despre importanța de a iți lua „La revedere” de la copil pentru a nu a alimenta anxietatea de separare.

     L.T:  Ce este anxietatea de separare?

    D.R:   Încă de când a fost conceput copilul a fost legat de mama sa și a locuit înăuntrul ei, el a perceput că sunt una și aceeași ființă. Când s-a născut această  legătura s-a menținut (sau ar fi trebuit să se mențină) prin alăptare și îngrijire atentă acordată nou născutului.

În jurul vârstei de 8 luni bebelușul începe să înțeleagă că el și mama nu sunt una și aceeași ființă, ci două persoane diferite. Când mama dispare din raza lui vizuală, se teme că aceasta nu va mai reapărea, că nu mai există.

Aceasta teamă înseamnă anxietate de separare.  Este ceva natural și firesc. Însă anumite experiențe și obiceiuri o pot face să fie mai intensă.

      Bebelușii recunosc vocea mamei lor, bătăile inimii ei , mirosul ei, iar dacă o altă persoană îi ingrijește constant în locul mamei, ei ințeleg că mama lipsește, se întristează,  se sperie,  plâng mai mult, se simt singuri si abandonați, iar când acești bebeluși cresc și mama nu este o prezență constantă ei trăiesc momentelede anxietate  împreună cu mama, stau agățați de ea ca să compenseze clipele în care a fost departe.  Stau agățati de ea cu teama că poate pleacă din nou, că o pierd.  Acesti  bebeluși dezvoltă o anxietate de separare mai mare decât bebelușii ai căror mame au fost prezente, atât fizic cât și emoțional.

    Am spus „și emoțional” pentru că o mama poate fi prezenta fizic 24 din 24, însă dacă este stresată, suferă de depresie, anxietate, are parte de conflicte ea nu îi poate oferi copilului prezența de care el are nevoie.  Astfel că micuțul simte retragerea ei, indisponibilitatea ei de a se bucura de copil și fie plânge mai mult , prin plâns cerând un mediu sigur, vesel,  liniștit și disponibil sau renunță și se retrag devenind apatici, triști, dezinteresați,  chiar îmbolnăvindu-se uneori.

     L.T: Să le spui la revedere copiilor reduce anxietatea de separare?

     D.R: DA !

     Multe mame sau părinți nu fac asta, ei gândesc că micuții vor incepe să plângă, vor suferi din cauza plecării lor și astfel evită contactul cu ei punând un alt adult să le distragă atenția sau furișându-se când copiii se concentrează pe ceva anume. Astfel evită plânsul, însă  a evita plânsul nu înseamnă a evita suferința pentru că prima în sufletul copilului apare durerea, suferința, iar plânsul este doar o modalitate de a exprima această suferință, de a se elibera de ea.  Mai devreme sau mai târziu copilul va observa că mama a plecat, o va căuta disperat,  se va simți păcălit, mințit, va ajunge să nu mai aibă încredere în ea, va crede că nu se va mai întoarce, se va simți înspăimântat și singur. Nu se va putea bucura de timpul petrecut în absența mamei, nici de persoanele care stau cu el și nici de experiențele pe care le trăiește.

   Dacă mama își ia la revedere, copilul poate fi supărat că aceasta pleacă, însă învață că mama este sinceră, autentică  iar asta va întări legătura de încredere dintre ei și copilul nu va sta în alertă permanentă,  că mama poate pleca oricând. Va plânge pentru a-și arăta disconfortul, mama îl va alina, apoi continuă să îl aline celălalt adult în grija căruia va rămâne.

   Atentie, a alina aici însemnă a arăta empatie , o să vă dau câteva exemple de mesaje pe care le puteți   spune copilului „te înțeleg că ești supărat, te ințeleg că iți este greu fără mami, e în regulă să plângi, acum eu sunt aici lângă tine, mai târziu vine și mami (târziu trebuie explicat -după masa de prânz, înainte de somn,  după băiță etc)

    L.T: De la ce vârstă ne luăm la revedere?

   D.R: De când se nasc și trebuie să plecăm pentru mai mult de câteva clipe și ei nu dorm.

    Vă voi da un exemplu  pentru a înțelege cum putem face asta ” Mami acum merge să își facă o baie , râmâi în siguranță cu tati , mă întorc repede.”

    Spunând aceste lucruri de când copilul se naște ne vor intra în reflex, atât nouă cât și lor, vor învața că plecările sunt firești, de asemenea și revederile.

    Dacă micuțul vostru are câteva luni sau câțiva anișori și până acum nu v-ați luat la revedere le puteții spune : „Până acum am plecat fără să te anunț crezând că vei suferi,  îmi pare tare rău pentru asta, trebuie să iți fi fost tare greu când nu m-ai găsit, de acum înainte te voi anunța de fiecare dată când plec.”

   L.T: Cum ne luăm la revedere?

   D.R: Dacă este o plecare despre care știm din timp îl pregătim pe copil „mai târziu sau mâine voi pleca până la…, tu vei sta cu…mă voi întoarce când…”

    Dacă este o plecare inopinantă și nu îl putem anunța dinainte îi putem spune „după ce ma îmbrac voi pleca pâna la…va avea grijă de tine…mă întorc când…”, iar în momentul plecării „așa cum ți-am spus mai devreme trebuie să plec la …te iubesc și mă voi întoarce când…”   Este foarte important să precizăm copilului un  moment (după masâ, înainte de somn, după baie, când ieșim pe afară) pentru că ei nu au noțiunea timpului și nu pot înțelege anumite ore sau simplul cuvânt repede ori târziu.

   L.T: Ce facem dacă micuțul protestează?

  D.R:  Ne uităm atent la noi. Cât de des plecăm? Cât de des încercăm să scăpăm de el sau îl evităm? Cât de frică ne este nouă să ne despărțim de el? Câtă încredere avem  în persoana cu care l-am lăsat ? Cât de mult vrem să plecâm? Cât abandon sau vinovăție simțim noi?

   Dacă am reușit să găsim răspunsuri autentice ne vom clarifica, iar dacă înțelegem că dificultatea este la noi și încercăm să vindecăm,  să lucrăm cu un terapeut în acest sens,  iar dacă este o situație care nu interferează cu dificultatea noastră îi spunem că ințelegem că este supărat și că îi este greu fără noi, însă ne vom revedea când….și ne vom bucura din nou de timpul nostru împreună.

   Sper ca informațiile primite să vă fie de folos și să vă ajute să trăiți clipe cât mai puțin tensionate atunci când trebuie să plecați.

   Pe Delia Răduca o puteți găsi pe facebook aici sau îi puteți scrie la adresa de mail raducadeliamihaela@yahoo.com, oferă consultatii atât la cabinet cât și online.

1 comentariu

  1. […] normal este!  Dacă apasă pe întrerupătoare, dacă țipă la restaurant, tot copil normal este! Dacă plânge când pleci, dacă protestează când îți vei la revedere, tot copil normal este! Un copil normal în plin proces de cunoaștere și […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *