Fiu’meu are 1 an şi 4 luni. Adică vreo … 485 de zile. Si tot atâtea nopţi. Nopţi de vis împlinit, dar şi de nesomn, mâini şi picioare înţepenite. In care îmi spuneam, gata, de mâine facem ceva, îl înţarc pe timp de noapte, sau poate definitiv, că aşa nu se mai poate, vreau şi eu să dorm ! Gândeam, ca multe alte mămici, că bebeluşul se trezeşte mai des din cauză că e alăptat şi că dacă l-aş fi înţărcat pe timp de noapte, fie s-ar fi trezit mai rar, fie aveam posibilitatea, când eram extrem de obosită, să-l las să doarmă o noapte cu altcineva.
In primele trei-patru luni de viaţă, bebeluşul meu a avut treziri noaptea din trei în trei ore, la ore aproape fixe : 12, 03, 06. Ceea ce era fooooarte bine, faţă de cazurile de care mai auzisem, de bebei care plângeau toată noaptea ori se trezeau din 30 in 30 de minute. Când a venit regresia somnului de la 4 luni, iniţial am crezut ca va fi o fază care va dura o săptămână, două, când colo, ce să vezi ? Trezirile dese (o medie de vreo 6 pe noapte) pentru supt au devenit noul lui tipar de somn. După şocul iniţial, însoţit de o săptămână de insomnie, m-am resemnat în faţa acestei situaţii pentru că doream să alăptez în continuare, m-am obişnuit să dorm în reprize scurte şi eram oarecum mulţumită că am reuşit să trecem peste acest episod, gândindu-mă că mai rău nu are cum să fie cu somnul, deci, ce a fost mai greu a trecut. Aiurea ! Ne-a prins repede din urmă regresia de la 8 luni ! De data aceasta trezirile s-au îndesit, pentru că s-au suprapus şi erupţii dentare, iar timpul necesar adormirii şi readormirii ajungea uneori să depăşească chiar şi o oră. Insomnia revine, în fiecare zi îmi spun că îl voi înţărca pe timp de noapte, dar, conştientă fiind ca se va lăsa cu mult plâns, amân momentul pentru când mă voi simţi pregătită. In ideea de a pregăti măcar terenul, am început să-l las să adoarmă cu tati, care are succes maxim, căci niciodată nu a durat mai mult de 30 minute adormirea. M-am bucurat, însă nu m-a ajutat în modul în care mă aşteptam eu ; da, copilul acceptase sa adoarmă cu taică’su, dar când adormea cu mine, tot la sân voia, iar noaptea, la treziri, nu accepta decât sânul. Cine crede că înţărcarea este un proces care implică şi alţi membri ai familiei se înşală; ea este doar între mamă şi copil. La un an, s-a lăsat cu altă noutate : trezirile nocturne direct în fund sau în genunchi. Si astea numeroase…Era în plină perioadă de achiziţii, învăţa să meargă şi exersa noaptea, în somn. Acum, recent s-au întâmplat ceva mici schimbări : există nopţi în care se trezeşte mai rar, de vreo trei ori pe noapte (ceea ce nu s-a mai întâmplat de pe la 4 luni), pare că readorme singur uneori (se foieşte, se întoarce pe-o parte, dar nu se trezeşte) şi…la adormire, după ce suge cât are nevoie, se întoarce cu spatele la mine şi adoarme aşa, ghemuit cu spatele la mine în braţe.
De la 4 luni şi până de curând, după câte o noapte cu somn pe reprize, mi-am propus de nenumărate ori să-l învăţ să adoarmă fără sân noaptea, însă de fiecare dată era ceva ce nu mă lăsa să fac asta : ba era erupţie dentară şi mi-era milă să-l las fără ceea ce cunoştea cel mai bine chiar atunci, ba perioadă de achiziţii şi, la fel, nu puteam fi atât de crudă, ba o viroză, ori eram eu prea obosită ca să-mi asum nişte nopţi de scandal, etc. In paralel, am citit articole ale specialiştilor, mărturii ale mamelor, am întrebat fiecare mămică pe care o cunoşteam cum e cu somnul la ei, însă tot nu reuşeam să iau o decizie. Sunt specialişti care susţin că trebuie să antrenăm copiii, pentru ca ei să-şi dezvolte abilitatea de a dormi/readormi singuri, alţii spun că acest lucru este un punct de cotitură la care copilul va ajunge singur, atunci când va fi pregătit, indiferent dacă facem noi ceva special în sensul acesta sau nu. Si parcă rezonez mai bine cu cei din urmă. Cu siguranţă motivele pentru care se trezeşte un copil noaptea sunt multiple, în funcţie de vârstă : foame, colici, nevoia de comfort, dureri dentare, achiziţii, incapacitatea de a readormi singur la finele unui ciclu de somn. Invăţându-l să adoarmă singur, nu vom rezolva decât o parte a problemei, astfel că dacă se trezeşte des din cauza unei erupţii dentare, de exemplu, o va face indiferent că e alăptat sau nu, că ştie să adoarmă singur sau nu. Cunoaştem cu toţii copii hrăniţi cu lapte praf care se trezesc de câte trei ori pe noapte pentru biberon, ori copii care au fost înţărcaţi şi continuă să aibă nevoie de părinţii lor noaptea, când se trezesc. Poate acesta este motivul, nu au ajuns încă la acel punct al dezvoltării lor în care să readormă singuri. Acum cred că până la urmă, (ne)somnul reprezintă una dintre marile provocări ale tranşei de vârstă 0-2 ani, tot aşa cum tantrumurile, miile de întrebări „De ce”, rebeliunea însoţesc ale perioade ale vieţii copilui. Sunt probleme care vin la pachet cu ei şi vor trece într-o zi ca şi cum nu ar fi fost vreodată. Aşa că eu una am decis aşa: mai am încă resurse şi răbdare cu alăptatul pe timp de noapte; lui îi aduce linişte iar eu încerc să cuprind şi să păstrez în suflet, în minte, în nări clipele astea cu pui mic şi cald ghemuit la pieptul meu. Când oricare din noi nu va mai dori să continue, atunci vom învăţa împreună un alt mod de a adormi. Şi mergând un pic mai departe în viitor, îmi dau seama că la un moment dat, şi eu va trebui să reînvăţ să dorm altfel, singură, fără cineva agăţat de mine, fără umeri imobilizaţi, voi putea să-mi reiau patul în stăpânire şi tare mă tem că momentul acela va veni mult prea repede.
