Zahărul se regăsește în mod natural în multe alimente. Acestea includ fructele, legumele, cerealele și produsele lactate,si bineinteles laptele matern, acestea reprezentand totodata sursele din care obținem tot zahărul de care organismul nostru are nevoie.
Multe alimente însă, au extra zahăr adaugat iar asta aduce în cel mai fericit caz doar un aport de calorii goale în dietele noastre, dar să nu uităm că acest lucru poate contribui la hiperactivitate, tulburări de dispoziție, obezitate și chiar diabet de tip 2.
Consumul de zahăr începe din fragedă pruncie, odată cu formula administrată în spitale. Poate nu stiați, insa unele formule de lapte au dublul zahărului per porție comparative cu un pahar de suc.
Formula pentru sugari conține zaharuri adăugate cum ar fi siropul de porumb, fructoză (zahăr din fructe), glucoză (cunoscută și sub denumirea de dextroză, un simplu zahăr găsit în plante) și maltodextroză (zahăr de malț)care se adaugă în timpul producției un produs care nu se regăsește în compozitia laptelui matern.
British Dental Journal a efectuat un studiu transfrontalier in cadrul caruia au fost supuse observatiei formulele de lapte găsite în supermarketurile din 11 țări, practic ei au investigat conținutul de zahăr din 212 produse de formulă pentru sugari, disponibile in comert si care se adreseaza in general copiilor sub trei ani. Au studiat de asemenea și etichetarea ,de fapt claritatea etichetelor și strategiile de marketing utilizate pe ambalajele cutiilor cu formulă.
Rezultatele lor au arătat că mai mult de jumătate din produse conțineau mai mult de 5 g de zahăr la 100 ml, în multe cazuri, conținutul de zahăr a fost de peste 7,5 g la 100 ml, ceea ce depășește nivelul recomandat de Parlamentul European in cazul sugarilor. Au descoperit totodata că un tip de lapte praf pentru sugari sub șase luni, comercializat în Franța conținea 8,2 g de zahăr la 100 ml, sau aproape două lingurițe, în timp ce o formulă de lapte gata de băut care se adreseaza sugarilor sub 12 luni si care se comercializeaza în Marea Britanie conținea 8,1 g zahăr la 100 ml.
Un pahar de bautura carbogazoasă neagră, bine cunoscuta de noi toți conține 10.6 grame de zahăr per 100 ml.
Creșterea țesutului adipos nu este singura consecință a consumului de băuturi ce conțin zahăr adăugat. Efectele acestora sunt cu mult mai numeroase, printre afecțiuni numărându-se și probleme de memorie – consumul îndelungat de zahăr afectează centrii din creier responsabili pentru memorie.
Obținerea de informații clare conform etichetelor acestor produse cu formulă a fost dificilă, intrucat fonturile utilizate erau mici, iar datele furnizate variau ca si descriere in functie de tara in care produsul era comercializat. De exemplu, unele produse au listat conținutul de zahăr per 100 g, în timp ce altele l-au listat per 100kcal. Acest lucru nu este corect și etic și nu respecta Codul substituienților de lapte matern și nici instrucțiunile Ministerelor Sănătații a tărilor implicate în studiu, intrucțiuni care afirmă că valorile ar trebui exprimate ca kJ / kcal la 100 ml.
Cu toate ca exista coduri pentru a limita comercializarea produselor cu formulă pentru sugari, intrucat acestea nu sunt prima opțiune de hrănire a unui copil, intrucat majoritatea sunt incadrate ca si coduri de practică voluntara, producătorii nu sunt obligați să le respecte.
Codul International de Marketing al Substituentilor de Lapte Matern al Organizației Mondiale a Sănătății stipulează că produsele cu formulă pentru sugari nu trebuie promovate în detrimentul alăptării. Acest cod a fost adoptat și in România de Camera Deputaților (legea Plx 734/ 2011 ) în data de 21 Octombrie 2015, la 4 ani după ce a fost propus la nivel international.
Este respectat codul în România?
La această întrebare vă las pe voi să răspundeți.
Scopul codului nu este de a obliga mamele să alăpteze, ci de a ajuta mamele să aleagă informat. Practic, atunci cand este necesara sau dorita folosirea unui lapte formula, scopul Codului este ca aceasta formula sa fie oferita in cunostinta de cauza, iar alegerea sa fie facuta pe baza proprietatilor formulei, nu pe baza recomandarilor unui medic in functie de sponsorizarea primita de la firma producătoare, ori pe baza reclamei formulei.
Codul obliga producatorul si medicii la oferirea tuturor informatiilor, inclusiv cele despre prepararea corecta a laptelui formula, cat si cele asociate riscurilor ce rezulta in urma folosirii formulei ca substituent al laptelui matern.
Va intreb din nou, este Codul respectat în România?
Conform studiului Prevalence of Severe Obesity among Primary School Children in 21 European Countries, nivelul scăzut de alăptare agraveaza riscul obezității infantile. Apare asadar intrebarea: Are zahărul continut in laptele praf o legătură cu acest risc crescut de obezitate infantilă ?
Copiii, bebelușii NU au nevoie de zahăr extra, toate studiile arată că în momentul de față această atracție pentru dulce nu este ceva înnăscut ci dimpotrivă, gusturile copilului se educă, iar asta presupune o mare diversitate de arome, diversitate care este pe deplin îndeplinită până la varsta de șase luni de laptele matern.
Nu uitați alăptarea poate reduce șansele ca un copil să devină obez cu până la 25%.
Consumul acestor produse cu mult zahăr adăugat, inclusiv băuturi precum sucurile de fructe, poate crea o preferință nocivă pentru tot restul vieții, ducand uneori la o tendință de a abandona alimentele mai bogate în nutrienți.
Acesta este motivul pentru care o bună nutriție în perioada neonatală și copilăria timpurie rămâne esențială pentru a asigura o creștere și o dezvoltare optimă la copii.
Obiceiurile alimentare sănătoase se învață din copilărie, dacă le înveți de la o vârstă fragedă ai mari șanse să mănânci sănătos și când devii adult.
Ca să îți ajuți copilul să înceapă diversificarea cu brio îți sunt alături, consilierile în nutriție pot avea loc și online, telefonic sau video call.
[…] Forțarea unui copil să mănânce poate submina capacitatea lui de a învăța să își controleze apetitul. Copiii trebuie să aibă ocazia să învețe să recunoască semnalele de foame și plinătate ale corpului lor. Prin experimentarea sentimentelor de foame și diminuarea în intensitate a acestor senzaţii atunci când mănâncă, copiii învață cum semnalează corpul lor că necesită mai multă energie sau când a fost consumată suficientă hrană și este adecvat să nu mai mănânce. Despre cum să preveniți obezitatea puteți citi și aici. […]
[…] cu siguranță îți dorești o alimentație sănatoasă din fragedă pruncie, fără arsenic și zahăr, bineînțeles cu muult lapte […]