Salutare!

Am realizat că nu mi-am așternut povestea până acum și că nici nu m-am prezentat. Povestea a tot fost spusă pe la diverse evenimente însă niciodată așternută public, pe „hârtie”.

începea drumul meu pe tărâmul alăptării, drum inceput o data cu nasterea fiicei mele Sara. Încă din primele zile în spital m-am simțit copleșită de informațiile, tehnicile contradictorii ale asistentelor din spitalul în care am născut. Treceam atât de ușor de la o stare la alta, de la a mă simți cea mai tare mamă la cea mai penibilă, toate astea cu ajutorul unei asistente, încât mă îndoiam serios de decizia de a avea un copil.

Nu conta instinctul mamei sau dorințele și nevoile noului născut, totul se desfășura cu o ritmicitate și un plan stabilit și care nu putea fi modificat indiferent de ceea ce îsi doreau proaspetele mame .

În spital, o asistentă atotștiutoare venea și te apuca de sfârcuri și așa se stabilea cine are sau nu are lapte.

Deși citisem mult înainte de nastere despre alăptare, mersesem chiar si la un curs al dnei. dr. Ana Culcer și cu toate că aflasem si de pe grupul de facebook Alăpteaza despre nenumărate experiențe de acest gen, instinctul meu matern a fost terfelit bine și am ajuns acasă îndoindu-mă de calitatea laptelui meu, ba chiar și de capacitatea mea de a fi mamă.

Cum poate fi laptele matern de calitate proastă? Cum să ne fi lasat natura, Dumnezeu mai exact, să supraviețuim, dacă mamele au lapte de calitate îndoielnică?

Atunci am realizat pe deplin necesitatea specialiștilor în alăptare, după ce am trecut prin toate chinurile în ceea ce privește alăptarea: ragade sângerânde, dureri îngrozitoare, vasospasm, copil cu fren care sugea la 45 de minute și familia care declara sus și tare că EU NU am lapte, am hotărât că voi face ceva în acest sens.

Clar personalul spitalului în care de-abia ce născusem nu dobândea capacitatea de a mă ajuta în acest sens. Singurul care mi-a arătat ceva, și îi mulțumesc și acum pentru asta a fost medicul ginecolog. Mi-a arătat o tehnică de muls manual care să imi ajute sânii să scape de durea provocată de angorjarea severă pe care o aveam.

După un start greu și anevoios în alăptare, după o sarcină dificilă,  am hotărât că voi face tot ce îmi stă în puteri să ajut mamele să nu treacă prin ce am trecut eu.

 Îmi doream doar o normalitate bazată pe dovezi nu pe credințe culturale sau populare.

Îmi amintesc că devoram absolut toate comentariile Silviei Nicoară( fondatoarea grupului Alăpteaza) și ale Adinei Brănici, la ceva timp am descoperit și blogul Ramonei Bunescu și am devorat în primul an de mămicie tot ce se putea pe acest subiect. Apoi coordonată de Ramona am învațat să identific frenurile și să stăpânesc mai bine această artă a consilierii.

Frenul restrictiv, acest mare bau bau al oricărui om pornit pe drumul specializării în lactație umană mi-a dat de furcă, nu înțelegeam de ce medicul nu poate identifica acest “defect” al limbii. Nu înțelegeam de ce neonatologul, medicul de familie și alți specialiști din acest domeniu care mi-au văzut copilul în primele luni după naștere au ratat acest aspect. L-am descoperit singură….

Am pornit pe drumul lung al specializarii in lactatie și am început vizitele la domiciliu făcând ceea ce Silvia numea atunci, AJUTOR DE LA MAMA LA MAMĂ.

În primii ani, am creat grupul de babywearing din oraș, am devenit admin al grupului Alăptează și am încercat să fac voluntariat pe toate căile posibile și accesibile, am început să colaborez cu medici de familie din oras, cei care au dorit, bineînțeles. În ultimul an am început să scriu aici, pe grupul de sprijin Info Alăptare – sprijin în alăptare, diversificare, înțărcare și parenting, și pe pagina cu același nume, pagini pe care vă aștept cu drag.

Am primit atâta ajutor de la specialiști în acest domeniu, specialiști care mi-au devenit prieteni și fără de care nu aș fi ajuns aici încât nu cred că voi putea vreodată să le mulțumesc suficient. Au fost și specialiști care au refuzat să mă ajute și asta m-a determinat mai tare să continui pe acest drum.

Am primit cărți, am primit ajutor la cazurile mele, am primit suport când îmi venea să cedez și vă mulțumesc Ramona, Silvia, Dana. Veți fi mereu în inima mea.

Și după mult studiu, după multă muncă pe lângă certificarea de consultant în nutriție, a venit  și ultima certificare, apogeul specialistului în lactație umană,  acreditarea internațională IBCLC.  Certificare pe care o așteptam de multă vreme, și pentru care a fost nevoie ca eu să lipsesc mult de acasă, să mă lipesc de laptop și cărti, uneori până spre dimineață.

 Toate astea nu ar fi fost posibile fară ajutorul soțului meu, soț care a învățat chiar și să găteasca . Și deși am lipsit din viața prietenilor mei dragi și a familiei, știu că ei au înțeles asta, ei știu ce a însemnat această călătorie pentru mine și le mulțumesc pentru răbdare.

Aceasta sunt eu, Lori cum îmi zic prietenii, mama Sarei așa îmi zic prietenii ei, consultant în “lapte” cum îmi spun uneori mamele la telefon, sau chiar tații.