În fiecare zi, creierul nostru colectează din simțurile noastre informații care ne vorbesc despre lumea din jurul nostru. Procesarea senzorială reprezintă organizarea acelei informații. Este un proces automat, inconștient, care are loc, în mod normal, fără efort. Când o facem eficient, controlăm cu succes gradul în care suntem afectați de intrările senzoriale. La fel se întâmplă și în cazul copiilor.
A învăța să mănânce este cea mai complexă sarcină senzorială pe care trebuie să o facă copilul tău în primul său an de viață și totul este gestionat și organizat de creier.
Există opt (nu cinci) simțuri diferite care se coordonează între ele atunci când copilul tău mănâncă.
1.Tactil / Atingere – este cel mai frecvent, cel mai cunoscut sistem senzorial al corpului și cel pe care majoritatea oamenilor îl știu, acesta putând fi hiperactiv sau subactiv. Orice lucru pe care îl atingem sau îl simțim face parte din sistemul senzorial tactil. Unul dintre cele mai mari simțuri legate de mâncare este atingerea. A le permite copiilor să se „joace” cu mâncarea, indiferent dacă ne ajută să spălăm un fruct, să curețe, să taie sau să construiască și să creeze jocuri cu alimentele, este foarte benefic. Astfel, simțul tactil îi va ajuta să integreze mâncarea în viața de zi cu zi.
Chiar dacă nu mănâncă acea mâncare, a avea parte de această experiență senzorială este constructiv. Cercetările au arătat că micuții care se angajează în jocuri senzoriale cu mâncarea au mai multe șanse să le placă în cele din urmă acea mâncare.
2. Auditiv – acesta include auzul, ascultarea și posibilitatea de a filtra și de a participa selectiv la stimuli auditivi. Este demonstrat că sunetul joacă un rol în alimentație. Sunetul este simțul uitat al gustului. Poți spune multe despre textura unui aliment – că este crocant, lipicios, că pocnește – din sunetele de masticație auzite în timp ce muști și mesteci. Deși acest lucru poate părea ciudat pentru unii, este adevărat. A asculta sunetele oceanului atunci când te bucuri de o masă mediteraneană îți poate oferi o experiență mai împlinitoare decât să auzi muzică mexicană când mănânci mâncare italiană. La fel ca aromele și texturile, uneori sunetele pot fi de dorit, alteori nedorite. Întotdeauna adaugă complexitate și interes experienței noastre alimentare și, prin urmare, aduc o contribuție importantă la calitatea alimentelor.
3. Vizual – folosirea ochilor pentru a vedea ceea ce este departe sau aproape de noi. O persoană tipică este capabilă să utilizeze mișcări fine și precise ale ochilor pentru a-și scana și evalua vizual mediul. Modul în care mâncarea este prezentată vizual poate influența cantitatea de alimente consumată. Dacă îi oferi unui copil o porție mare din hrana preferată și porții mai mici din alimentele mai puțin preferate, cea care îi place cel mai mult este cea mai proeminentă din punct de vedere vizual și aceleia îi va acorda cea mai mare atenție. Și așa se va împrieteni și cu ce nu îi place.
4&5. Gust și miros – le pun împreună pe acestea două deoarece ele sunt adesea foarte strâns legate. Când mâncăm, simțim mai întâi ceva – dacă miroase bine, cel mai probabil vom încerca. Dacă miroase urât, ne trimite un avertisment că s-ar putea să nu ne placă sau că este periculos pentru noi să mâncăm. Mirosul se deplasează direct către creierul emoțional sau sistemul limbic, motiv pentru care emoțiile noastre sunt legate de mirosuri și alimente.
6. Propriocepție (locația/orientarea sinelui în spațiu, de exemplu, mișcarea) – acesta este unul dintre simțurile interne ale corpului, care provin din articulații, mușchi, ligamente și alte țesuturi conjunctive. Sistemul de propriocepție ne permite să știm unde sunt părțile corpului și ce fac. Se mai numește și “simțul poziției” sau “simțul mușchilor” și este, în același timp, subconștient (ca atunci când ținem corpul drept în timp ce stăm pe scaun) și conștient (ca atunci când renunțăm la poziția picior peste picior să ne ridicăm în picioare). Acest termen descrie simțul copilului tău de conștientizare a corpului său, modul în care își observă poziția, locația și mișcările în propriul corp. De aceea, unul dintre semnele de pregătire pentru diversificare este capacitatea bebelușului de a se ridica și de a avea un bun control al capului. Nervii care călătoresc din articulații și mușchi spun creierului cât de mult efort trebuie să depună în timp ce își mișcă membrele prin spațiu, luând o furculiță pentru a prinde o bucată de morcov și a aduce mâncarea la gură.
7. Procesarea vestibulară – echilibrul și orientarea sinelui în raport cu gravitația.
Sistemul vestibular este situat în urechea internă și ne ajută să detectăm schimbările în ceea ce privește gravitația. Suntem așezați, în picioare, culcați, cu susul în jos, învârtindu-ne, stând liniștiți etc.? Este adesea denumit sistemul GPS intern al corpului nostru. Acest termen se referă la simțul echilibrului bebelușului și la locul în care el se află în raport cu solul sau gravitația. Când un copil stă pe un scaun cu picioarele atârnând fără sprijin, asta înseamnă o presiune asupra sistemului vestibular. Mai ales dacă acel copil are probleme senzoriale, acest lucru ar putea duce la dificultăți de hrănire. Bebelușii care se luptă cu acest simț ar putea fi cei care urăsc să coboare scările sau plâng când se dau în leagăn.
8. Interocepție (abilitatea de a citi și interpreta semnalul intern al corpului, de exemplu senzația de foame). Acest simț se referă, așadar, la starea fiziologică a corpului tău. Ți-e foame, sete? Ai nevoie la baie? Îți bate inima într-un ritm normal?
Astfel, atunci când unul sau mai multe dintre aceste sisteme nu funcționează corect, putem vedea cum ar afecta persoana respectivă. Cineva care este capabil să „se auto-moduleze” ar putea să manipuleze cele mai multe intrări senzoriale și să reacționeze la acestea în mod adecvat. Cu cât ignorăm mai mult aceste semne în corpul nostru, cu atât este mai greu să le simțim. Un copil poate fi, de asemenea, suprastimulat de aceste senzații.
Când vine vorba de mâncare, bebelușul trebuie să combine propriocepția și simțurile vestibulare, ceea ce înseamnă că trebuie să poată sta în fund, să se aplece înainte, să deschidă gura pentru a accepta mâncarea, să închidă gura și să gestioneze senzația de mișcare pe care capul lui îl creează cu fiecare mișcare de masticație și înghițire. Acesta este motivul pentru care unii bebelușii mănâncă foarte puțin la începutul diversificării. Pur și simplu nu au învățat cum să o facă încă. În plus, senzația de aromă este alcătuită dintr-o combinație a altor două simțuri, gustul și mirosul.
