Una dintre marile preocupări pe care le are un părinte și care reprezintă motivația pentru a apela la un specialist este aceea că micuțul nu vrea să mănânce fructe sau legume.
În ceea ce mă privește, atunci când mă aflu în situația de a oferi sfaturi părinților, în cadrul unei consilieri, prefer să încep cu o serie de întrebări:
Cumpărați legume și fructe?
Sunt acele legume și fructe la îndemâna copiilor?
Copilul tău te vede mâncând legume și fructe?
Știți numele tuturor fructelor și legumelor?
Cei mai mulți răspund NU la aceste întrebări așadar, dacă analizăm situația, se naște o nouă întrebare: Cum ne dorim să mănânce copiii noștri, dacă noi adulții nu oferim exemple de urmat?
Mă gândesc că poate unora nu le place responsabilitatea aceasta de a fi model însă, în ceea ce îi privește pe copiii noștri, nu prea avem de ales.
Sunt părinți care îmi spun despre copilul lor că “vrea doar prăjituri, chipsuri, ciocolată sau suc”, însă cine cumpără aceste cookie-uri, chipsuri, ciocolată și suc?

Până la o anumita vârstă, copilul nu merge singur la magazin pentru a-și cumpăra astfel de produse, deci, dacă nu îți dorești ca acestea să devină o obișnuință, cel mai indicat ar fi ca nici tu să nu i le oferi.
Știu că sună neplăcut, pentru unii poate chiar prea dur, însă cel puțin la o vârstă fragedă chiar nu este recomandat consumul unor astfel de produse.
Obiceiurile alimentare bune încep încă de acasă, din casa voastră, iar exemplul personal cântărește mai mult decât niște simple vorbe. Bineînțeles că va veni și vremea când va merge la un fastfood împreună cu prietenii însă, cu siguranță, acasă va accepta și spanacul oferit dacă acesta reprezintă mâncarea gătită pentru ziua respectivă.
Cred cu tărie în rolul adultului ca lider și ghid în familie și mai cred, de asemenea, cu fermitate, în capacitățile de autonomie și autoreglare ale unui copil în ceea ce privește alimentația, iar explicația este următoarea:
Autoreglarea și autonomia au loc printr-un proces pe care îl numim divizia responsabilităților, iar după cum sugerează și numele, ea înseamnă împărțirea responsabilității între adulți și copii. În funcție de vârsta lor, precum și de tipul dietei pe care o consumă, copiii vor fi responsabili pentru o parte a dietei lor, iar adulții pentru alta.
Adulții vor fi responsabili pentru CE și CUM pun pe masă, pentru tipul de hrană și locul unde se servește masa, iar bebelușii / copiii vor decide DACĂ MĂNÂNCĂ SAU NU, CÂND și CÂT. Niciodată nu forțăm copilul să mănance!
Nota Bene! Este responsabilitatea noastră în calitate de părinți să oferim mâncare de bună calitate (sănătoasă) copiilor noștri.
În general, cu cât oferim mai multă autonomie unui bebeluș, cu atât mai bine! De asemenea, nu ar trebui să distragem copilul în timpul mesei cu mobilul sau televizorul sau cu suzeta, astfel încât să deschidă gura și să poată băga mama, păcălindu-l, o lingură de piure în gura bebelușului. Corect și respectuos este ca părintele să pună mâncarea pe masă, iar COPILUL SĂ ALEAGĂ CE, CUM ȘI CÂT BAGĂ ÎN GURĂ. Și copiii au voie să nu agreeze și să refuze ceva de mâncare.

Desigur, sunt multe alte aspecte de discutat, în funcție de vârsta copilului.
Însă niciodată nu este prea târziu să-ți îmbunătățești obiceiurile alimentare. Fă-o pentru tine, copiii tăi și familia ta, ținând cont de următoarea distribuire a sarcinilor:
Obligațiile TALE cu privire la mâncare sunt:
– să alegi și pregătești mâncarea
– să oferi mese și gustări în mod regulat.
– să faci din mese momente plăcute( la masă socializăm, mâncarea ne aduce împreună) .
– să transmiți, prin exemplul personal, modul adecvat de comportare la masă.
Sarcinile copiilor cu privire la masă sunt:
– de a alege ce mănâncă din ce este pe masa.
– de a mănânca atât cât au nevoie.
– de a învăța în timp să mănânce, văzând cum mănâncă părinții lor.
– de a învăța în timp ce înseamnă mesele, valoarea lor socială.
Bineînțeles, subiectul este extrem de profund, dar nu uita: copiii au creierul programat să învețe! Cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru ei este să te informezi corect.