Alaptarea A - Z Probleme frecvente

Contracepția în alăptare

.

Uraa! Noul membru a sosit în familie, vă bucurați de el, vă uitați la îngerul din fața voastră și sunteți uimite de ce a putut corpul vostru să facă și de ceea ce face după naștere continuând această legătură prin alăptare. Cu toate că este absolut normal ca puiul să vă acapareze aproape toată atenţia la început, întrebările legate de reînceperea vieţii sexuale după naştere sunt şi ele la fel de fireşti.

 Sfatul privind reluarea activității sexuale după ce ați născut poate fi uşor diferit de la un medic la altul, însă cei mai mulţi recomandă să vă abţineţi de la a face sex până la controlul efectuat la 6 săptămani de la naştere. Având în vedere că nu toate metodele de contracepție feminină sunt compatibile cu alăptarea (acesta fiind și cazul unor pastile), întrebarea care se pune este : ce metodă de contracepție se poate  folosi ?  Şi  poate fi alaptarea un contraceptiv natural eficient?

Adesea se crede că  în timp ce mama alăptează nu poate rămâne însărcinată deoarece ovulația nu are loc. Probabil ați auzit deja de alăptare ca și metodă contraceptivă, cunoascuta ca LAM ( Lactational Amenorrhea Method ) însă pe lângă aceasta, mai există numeroase alte metode contraceptive care sunt şi compatibile cu alăptarea. Mai jos aveţi informaţii despre fiecare în parte.

  1. Alăptarea ca metodă contraceptivă. S-a demonstrat deja că alaptarea duce la spațierea naturală a sarcinilor, în timpul alăptării organismul mamei producând, în cantităţi mari, prolactină, hormon care se ocupă cu sinteza laptelui. Acest hormon este responsabil şi de reducerea producției altor doi hormoni (hormon luteinizant și hormon foliculostimulant) provocând anovulația și, prin urmare, lipsa menstruației. Cercetătorii au compilat ultimele date studiate și au descoperit că sunt 3 condiții necesare pentru ca alăptarea să funcționeze ca metodă contraceptivă cu un procent de eficacitate de 98%, aceste condiții  fiind următoarele:
  • Bebelușul să aibă sub 6 luni
  • Mama să nu aibă menstruație
  • Alăptarea să fie exclusivă și la cerere, atât pe timpul nopții cât și pe timpul zilei,fără ceaiuri ori alte lichide de stimulare a lactaţiei și, de preferat, bebelușul să nu aibă suzetă.  Trebuie să fie minim 6-8 supturi în 24 de ore.

Dacă sunt îndeplinite aceste condiții, posibilitatea unei sarcini este, conform studiilor efectuate, aproape de zero în primele douăsprezece săptămâni postpartum și între 1-2% în timpul celui de-al doilea trimestru al vieții copilului. Este de reținut că această metodă nu se poate aplica dacă mama își hrănește copilul cu lapte matern muls.

În orice caz, reapariția primei menstuații după naștere este foarte variabilă de la o femeie la alta și, întrucât este foarte dificil de prezis când aceasta se va instala, este dificil de știut și momentul exact al primei ovulații.

  • Metode hormonale.  Nu se recomandă utilizarea contraceptivelor hormonale înainte de șase săptămâni postpartum și nicidecum a celor cu estrogen, deoarece scad producția de lapte și scurtează perioada alăptării.

Există mai multe metode contraceptive hormonale compatibile cu alăptarea. Puteți folosi progesteronul în diferitele sale forme: dispozitiv intrauterin (DIU), implantul subdermic, injecția contraceptivă, pilula monohormonală, inelul vaginal,plasturele hormonal sau pilula de a doua zi.

Progesteronul se pare că nu reduce producția de lapte. Este important ca un medic  ginecolog să vă prescrie tratamentul hormonal după ce a confirmat că nu aveți nicio contraindicație pentru  acesta.

Folosirea pastilelor contraceptive hormonale combinate care conțin estrogen sunt asociate cu producția redusă de lapte. Experții spun că dacă copilul este mai mare și este diversificat riscul este mic, dar unele femei preferă să nu riște scăderea producției de lapte.

  • Dispozitive intrauterine non-hormonale, cum ar fi  steriletul cu fir de cupru sau argint.  Ambele variante de sterilet sunt metode contraceptive cu o eficiență de 97-99% și cu o durată lungă de acțiune, de  până la maxim 7 ani.
  • Metode contraceptive de barieră (diafragma, bureții, prezervativele pentru bărbați/pentru femei, gelurile, spumele, ovulele și peliculele cu spermicide). Prezervativul: este singura metodă contraceptivă care oferă dublă protecție:  1. eficienţă în proporție de 98% în prevenirea apariției unei sarcini nedorite; 2. protejează ambii parteneri împotriva bolilor cu transmitere sexuală.
  • Metode naturale.  Metoda calendarului, metoda simpto-termală, metoda observării mucusului cervical. Metodele contraceptive naturale se bazează pe detectarea ovulației, cu scopul de a evita actul sexual în zilele fertile. De cele mai multe ori, aceste metode de prevenire a sarcinii nu sunt eficiente (65-68%), fiind greu de aplicat pentru că necesită o înregistrare atentă a datelor şi sunt greu de controlat mai ales dacă ciclul menstrual este neregulat.
  • Metode definitive. Sterilizarea masculină – vasectomia- şi cea feminină – ligaturarea trompelor uterine.  Cu un randament cuprins între 98% și 99,9%, reprezintă cea mai sigură metodă contraceptivă pentru cuplurile care nu își mai doresc copii și pentru femeile cărora o sarcină le-ar pune sănătatea în pericol.

Acestea sunt cele mai importante date pe care ar trebui să le cunoașteți despre metodele contraceptive pe care le puteți folosi dacă alăptați.

În orice caz, dacă aveți întrebări este recomandat să mergeți la ginecolog . Puteți verifica, de asemenea toate contraceptivele pe e-lactancia.org, site-ul de referință despre medicamente în alăptare.

Bibliografie :

Breastfeeding and Human Lactation, Fifth Edition  by Karen Wambach; Jan Riordan

1 comentariu

  1. […] 70% în intervalul de vârstă 6 -12 luni, dacă amenoreea continuă. Este de reținut că această metodă nu se poate aplica dacă mama își hrănește copilul cu lapte matern muls, dar mai multe despre acest aspect puteți citi aici. […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *