Parenting

Bebeluși high needs sau părinți low offer?

Copii extrem de solicitanți sau oameni cu așteptări deloc realiste?

La scurt timp după nașterea fetiței mele, am început să aud cum este etichetată în mod continuu:  „Ce mofturoasă e, al meu dormea unde îl puneai! Vai, cât de răsfățată este! De ce doarme doar în brațe? Se va învăța foarte prost!”

Dar bebelușii nu sunt așa …

Există, da, copii foarte calmi și fericiți în pătuțurile și cărucioarele lor, care nu protestează și dorm bine, dar există și copii care plâng și cer în brațe, iar diferența este că acum știm că cel mai bun lucru pentru ei este să-i luăm, să-i îngrijim, să-i calmăm și să îi iubim.

Da, să îi iubești, personalizat și individualizat ÎN FUNCȚIILE DE NEVOILE LOR!! Iar nevoile copiilor sunt foarte simple, au nevoie să fie îngrijiți, chestiuni de bază, hrană și igienă, dar au o nevoie mai presus de oricare alta, aceea de a fi conținuți, de a fi iubiți așa cum sunt. Nu au nevoie de minciuni și ascunzișuri, au nevoie să le vorbim, încă de când se nasc ,să avem o atitudine cât mai iubitoare, blândă, fermă, dar și sinceră față de ei.

 Consecinţa ținutului în brațe și a iubirii necondiționate? Bebelușii nu mai plâng continuu fiindcă „încercăm să îi obișnuim cu pătuțurile și cărucioarele, pentru că dorim să creștem copii cuminți”, ci încetează să mai plângă pentru că „îi obișnuim cu brațele noastre”. Cu alte cuvinte, bebelușii, copiii de astăzi, au libertatea de a decide unde vor să fie, pot fi mai mult ei înșiși și sunt mai puțin limitați, deoarece le permitem să ne ceară dragoste și afecțiune.

Faptul că acum vedem copii despre care alții zic că nu sunt „cuminți”, că „nu sunt învățați și educați să stea unde sunt puși”, că „sunt peste tot”, arată o schimbare în îngrijirea și percepția a ceea ce este un copil normal. În copilăria noastră, normalul era că ne lăsau să plângem, că „nu și punct” și ”ți-o iei” erau uzuale, că, de multe ori – prea multe, eram prea grei sau era prea riscant să fim luați în brațe…riscul fiind că ne puteam obișnui. Toate astea ne-au învățat să nu cerem, să nu ne plângem, să dormim singuri în pătuțurile noastre, iar asta i-a făcut pe oameni să creadă că bebelușii sunt așa în mod firesc: liniștiți, că abia plâng, că abia cer, că mănâncă și dorm.

Totul începe de aici, de la etichetele acestea pe care le punem continuu copiilor. De la așteptările pe care le avem în ceea ce îi privește, așteptări care ne sunt create de presiunea socială de a ne crește copiii conform unor norme deloc realiste, dar care dau bine pe Facebook sau Instagram!

Consider că este o greșeală să spunem că există bebeluși prea solicitanți, pretențioși, răsfățați – high needs li se spune în engleză, deoarece toți bebelușii sunt high needs! De aceea, nu sunt ca vițeii, nu merg la scurt timp după naștere; puii de om sunt dependenți de părinții lor.

Problema este că acest lucru e o realitate care nu este conformă cu ceea ce trăiesc părinții, vecinii, oamenii în general. Sau mai bine spus, cu ce au trăit sau cu ce se vede pe rețelele sociale.

Și poate și tu te întrebi, ca și mine dacă ești o mamă suficient de bună?„Dacă toți bebelușii sunt foarte solicitanți, de ce al meu plânge mult mai mult? De ce fetița/ băiețelul meu are trăiri atât de intense? De ce prietenii, soacrele, bunicii, vecinii, nașii zic că al meu copil e diferit?“

Ei bine, de-asta: ei sunt cei care sunt low offer. Ei, cei care te presează mereu, care îți spun cum să îi faci program copilului tău, care sigur ar face mai bine, ei sunt cei care de fapt au foarte puțin de oferit. Care nu au răbdare, empatie și nici măcar puțină compasiune. Ei știu „mai bine“!

Dragă mamă care citești rândurile acestea,  copilul tău este minunat, copilul tău este normal!

Da, dacă vrea mai multă afecțiune, sau dacă protestează mai mult sau dacă are un tantrum sau 5, tot copil normal este!  Dacă apasă pe întrerupătoare, dacă țipă la restaurant, tot copil normal este! Dacă plânge când pleci, dacă protestează când îți vei la revedere, tot copil normal este! Un copil normal în plin proces de cunoaștere și descoperire.

Copilul tău hiper-etichetat poate scăpa în cele din urmă de toate acestea, poate lăsa în urmă cele două sute de etichete și le poate înlocui cu una singură și cea mai bună, o etichetă care îți spune că bebelușul tău este normal, că este încă unul dintre milioanele de copii normali. Că această împărțire nici nu ar trebui să existe!

Oamenii au o problemă, aceea de a da vina pe mame și pe tați, când de cele mai multe ori aceștia nu sunt vinovați de nimic.

Dacă sunt vinovați, sunt vinovați de a oferi multă dragoste, sărutări, de a-și oferi energia, de a se dedica bebelușului lor. O, și mai sunt vinovați că nu le-au întors spatele acelor oameni care, în loc să încerce să-i înțeleagă și să se ofere să dea o mână de ajutor sau măcar puțină înțelegere, le spun că greșesc în creșterea copiilor.

Se întâmplă pentru că, de fapt, acei oamenii sunt cei low offer.


 

1 comentariu

  1. […] își tratează copiii de parcă nu ar fi oameni, de ce se ascund de ei și îi etichetează „copilul meu e plângăcios”, „supărăcios”. Nu am înțeles nimic atunci dar mi-am lămurit mie multe lucruri, și ca să vă ajut și pe voi […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *