A FI SAU A NU FI O MAMĂ perfectă?

Încă dinainte de a o naște pe Sara visam, îmi doream să fiu o mamă bună, ajutasem deja la creșterea câtorva copiii, deja simțeam că am în spate o experiență fantastică, ce să mai depăseam cu brio un entry level la nivel de mămicie. Știam să schimb pamperși și să legăn copiii și apoi o aveam pe mama, pe mama soacră, păi doar nu era să stau eu non stop cu copilul?

Eh, și uite că a apărut minunea, știam sigur că voi alăpta, în funcție de asta alesesem și spitalul în care voi naște, ce putea fi greu? Doar alăptarea e ceva natural, asa instinctiv precum linsul inghețatei.  Numai că știi tu, socoteala din târg nu se potrivește cu cea de-acasă, alăptarea nu este ca linsul înghețatei ci mai degrabă ca mersul pe bicicletă, ai nevoie de ceva timp de exersat până să îți iasă bine.

Se naște minunea, toate emoțiile din lume s-au strâns în sufletele noastre, unele eliberate sub forma de lacrimi altele ținute bine sub lacăt că aia mică trebuie să mă simtă puternică.  În decurs de 3 zile,  cele petrecute în spital, am ajuns de la agonie la extraz  în câteva secunde, furtuna hormonală m-a lovit tare peste ceafă și am realizat că eu nu știu cum să fiu mamă bună, perfectă. Și totul a început de la binevoitorii care au apărut cu fraze de genul : “ ai lapte, nu ai lapte? Suge bine, nu suge bine? Se învață în brațe, suge prea des, e îmbracată, e prea îmbrăcata, hooop ba e prea dezbrăcata? Și sigur nu se satură!”

Well, și eu ce fac? Cu cine votez? Ce fac cu Instinctul meu de mamă călcat în picioare și dezorientat că îmi stric copilul cu prea multă iubire, înca de la nici 3 zile de viață, PE CINE ASCULT? 

Uite așa am descoperit că maternitatea nu este o sarcină  ușoară, ca majoritatea răspunsurilor nu par să aibă niciodată un răspuns definitiv si fără cusur. Si că uneori, când ne gândim că am rezolvat totul, dintr-o dată surpriză, apar noi îndoieli și întrebări….

Eu am ales de cine să ascult, am ales să îmi ascult copilul, am ales să îmi ascult instinctul chiar și după ce a fost tăvălit puțin, am ales să îmi ascult soțul când a spus că locul copilului este între noi căci doar din noi a ieșit, căci și tatăl are un rol decisiv chiar și în alăptare, am ales să ascult de specialiști, mai ales atunci când se vorbește despre hrănirea la sân a bebelușului.

Și într-un mod cu totul minunat, tot ce credeam înainte ca eu să am un copil s-a schimbat, pentru că doar atunci când simți că ești totul pentru jumătate de metru de om, alegi cu adevărat, și deși poate alegi cu teamă, alegi și cu speranță.

Mamele sunt un fel de supereroi, niște oameni de neoprit care încearcă să facă tot ce pot în cel mai bun mod posibil, căci prezența mamei este esențială în creșterea și dezvoltarea copiilor săi în toate contextele.

Și poate și tu te întrebi, ca și mine dacă ești o mamă suficient de bună? Și, poate îți este greu să crezi, pentru a crește copii fericiți este esențial să lucrezi asupra propriei tale fericiri, să accepți că în această călătorie drumul este despre a deveni părinte, că acest act de a învăța nu se termină niciodată.

Și că cea mai bună mamă, căci perfecțiune nu există și dacă ar exista ar fi plictisitoare, cea mai bună mamă nu se simte vinovată, știe că uneori greșește și, în ciuda acestui fapt, continuă să aibă încredere în sine și în capacitatea copiilor săi de a depăși dificultătile. Că cea mai bună mamă își iartă zilele proaste, și chiar dacă TU cea mai bună mamă, astăzi ai țipat, ești om și ești minunată în toată imperfecțiunea ta.

Iubirea copiilor este necondiționată, ei analizează mult mai puțin ca noi și mereu iartă. Lăsă-ți copiii să îți fie profesori, urmează-le pași mici măcar până când vor fi mari. Ei nu îți vor aminti de chiuveta plină cu vase, ci vor rememora momentele în care îi linișteai lipiți de pieptul tău, de toate clipele în care le-ai dat curaj.

Copiii apar din dragoste, se cresc cu dragoste iar aceea dragoste include limitele, oboseala și sentimentul de nu mai pot,în dragoste  încap și mustrările căci dragostea e iertătoare , bună și mereu încăpătoare.